CAFENEAUA JURIDICĂ: MODIFICĂRI DE ULTIMĂ ORĂ LA LEGEA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV - CUM A FOST

În data de 17.11.2018, a avut loc a treia ediție din seria de evenimente profesionale intitulată ’’Cafeneaua Juridică’’, organizate de Baroul Timiș, în parteneriat cu Editura Universul Juridic și, pentru prima dată, cu Vox Property Group.

Manifestarea a avut loc la VOX LOUNGE, în incinta clădirii Vox Technology Park din Timișoara, la eveniment participând peste 50 de avocați din Baroul Timiș.

Prelegerile au fost susținute de Doamna Lect.univ.dr., Avocat Florina POPA și, respectiv, Domnul Conf.univ.dr., Avocat Cristian CLIPA, ambii membri ai Baroului Timiș.

Au fost trecute în revistă toate modificările Legii nr. 554/2004, fiecare dintre acestea fiind minuțios analizată de cei doi invitați. Prezentarea a fost realizată prin trimiteri la dispozițiile Codului de Procedură Civilă, fiind totodată abordate și domenii de nișă, precum contenciosul de urbanism, contenciosul fiscal sau cel al achizițiilor publice.

Tema abordată a suscitat interesul celor prezenți, generând numeroase dezbateri interesante, întrebări pertinente și soluții argumentate.

În pauza evenimentului, a fost realizată o prezentare a Vox Vertical Village, un proiect rezidențial inedit, primul de acest gen din România, care va fi edificat de partenerul Vox Property Group.

Reușita evenimentului a fost asigurată de calitatea prelegerilor, a dezbaterilor, de prezența invitaților, de participarea avocaților din Baroul Timiș, precum și de ambianța asigurată de gazdele evenimentului într-o superbă locație, apreciind participarea și eforturile depuse de cei amintiți, cărora le mulțumim.


DECAN,

Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ




| | Hits: 242