OFERTĂ certSIGN - SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ PENTRU AVOCAȚI

SEMNAREA ELECTRONICĂ

A DOCUMENTELOR ADRESATE INSTANȚELOR DE JUDECATĂ DE CĂTRE AVOCAȚI


certSIGN, cel mai important furnizor de semnătură electronică calificată din România, pune la dispoziție serviciul de semnătură electronică cu valoare legală, în vederea eficientizării proceselor de lucru în relația cu instanțele judecătoreşti din țară. certSIGN (www.certsign.ro) este o companie românească ce furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerințele eIDAS (Regulamentul UE 910/2014) și este unul din principalii producători și dezvoltatori de soluții pentru semnătură electronică din Europa. De asemenea, oferă soluții de arhivare electronică și fizică a documentelor precum și servicii complete de securitate cibernetică. Soluțiile sale sunt dezvoltate integral în România și proiectate special pentru necesitățile specifice mediului de business și pentru facilitarea relațiilor cu instituțiile publice, în conformitate cu cerinţele legale.

Membrii Baroului Timiș, interesați de acest serviciu, sunt rugați să contacteze direct furnizorul sau să transmită intenția lor la corespondenta.avocati@baroul-timis.ro, urmând să organizăm ulterior sesiuni de prezentare și informare, dacă numărul celor interesați va fi mai mare (minim 20 de persoane).

Pentru detalii, a se vedea materialul atașat, oferta dedicată Baroului Timiș.


DECAN,

Avocat dr. Sergiu I. STĂNILĂ


Documente atașate

| | Hits: 693